Aragazul este un aparat electrocasnic de mari dimensiuni, ceea ce înseamnă că este o investiție pe termen lung. Atunci când achiziționați un astfel de electrocasnic, este necesar să urmăriți cu atenție specificațiile și caracteristicile sale, deoarece nu doar că necesită o sumă importantă de bani, ci este și un electrocasnic de maximă utilitate în orice gospodărie.
Dacă ați aruncat deja o privire atentă către aragazurile de pe piața din România, cu siguranță ați văzut că magazinele offline și online vin cu modelele care mai de care mai performante și mai plăcute din punct de vedere estetic. Cu toate acestea, le-am putea împărți în două mari categorii: aragazuri clasice și aragazuri rustice.
Ce este un aragaz clasic?
Design
Aragazul clasic este cel pe care îl întâlnim în toate magazinele, online sau offline, fiind fabricat din inox, fără nicio atingere stilistică majoră în afara de culoarea unică, care poate să fie: alb, argintiu, galben, roșu, etc. Astfel, aragazurile clasice se bazează pe simplitate, așa cum puteți observa aici: https://studiocasa.ro/aragazuri-clasice. Datorită designului, acestea sunt întâlnite fie în bucătăriile restaurantelor mici, fie în bucătăriile gospodinelor și gospodarilor care fuzionează pe o linie de design minimalistă.
Îngrijire
Aceste aragazuri sunt foarte ușor de întreținut, fiind suficientă o cârpă moale și o soluție adecvată pentru a nu se zgâria sau strica inoxul.
Folosirea acestor tipuri de aragazuri din inox în mediu business, mai ales în domeniul HoReCa, este foarte întâlnită, deoarece murdăria se poate vedea foarte ușor, curățarea este facilă și precisă, oferind astfel un sentiment de curățenie impecabilă.
Modelele de aragazuri clasice pot avea chiar plită vitroceramică, ceea ce permite o curățare mult mai rapidă. Cu toate acestea, folosirea unei cârpe abrazive va duce la zgârierea rapidă a suprafeței.
Mod de funcționare
Aragazul clasic poate să funcționeze pe bază de gaz, pe bază de curent, sau pe amândouă simultan, atât la nivelul plitei, cât și la nivelul cuptorului.
Modelele ce pot funcționa atât pe gaz cât și pe bază de electricitate oferă un avantaj real, deoarece pot funcționa chiar dacă este o pană de curent sau dacă gazele sunt oprite.
Plită
Plita poate avea de la 4 la 5 arzătoare în dimensiuni diferite pentru a putea folosi mai multe tipuri de oale, cratițe și tigăi. În plus, multe modele vin cu al cincilea arzător Wok, arzător special creat pentru tigăile wok, ce permite prepararea mai rapidă a mâncărurilor, având o distribuție a căldurii exactă pe suprafața vasului de gătit, ducând astfel la 0 pierderi de căldură.
Multe modele pot veni cu aprindere electrică pentru a facilita acest proces, dar și modul de utilizare.
Grătarele plitei pot să fie fabricate fie din fontă, fie din metal, pentru a asigura o stabilitate crescută chiar și în cazul vaselor de mari dimensiuni sau cu o greutate ridicată.
Pentru siguranță crescută, multe plite vin cu valve de siguranță ce permit debranșarea automată a aragazului de la sursa de gaz atunci când se detectează scurgeri de gaze.
Cuptor
Cuptorul aragazului clasic nu este lipsit de tehnologia înaltă, întâlnită în funcții și sisteme diferite. Astfel, există modele ce au:
• termostat
• timer
• supapă de siguranță
• grill
• rotisor
• ventilatoare
• convecție aer fierbinte
În plus, geamul dublu al cuptorului este la fel de mare precum ușa (în cele mai multe cazuri) pentru o mai bună vizibilitate a preparatului.
Ce este un aragaz rustic?
Design
Ceea ce diferențiază cu adevărat aragazul rustic de cel clasic este designul. În cadrul aragazului rustic întâlnim un design foarte elegant, opulent. Avem combinații de culori precum: bej – bronz antichizat, negru – bronz antichizat, care oferă acea eleganță aparte. Acest bronz antichizat îl găsim în cadrul butoanelor de aprindere, al mânerului ușii cuptorului și uneori în cadrul marginii geamului.
De obicei, acest tip de aragaz este întâlnit în cadrul bucătăriilor foarte elegante, care au un stil ce nu se va demoda niciodată. Aragazul rustic este creat special pentru uzul casnic și nu pentru mediul business.
Îngrijire
Aragazul rustic necesită întreținere specială, produse delicate de curățare, astfel încât să nu fie deteriorate culorile acestuia. Fiecare tip de aragaz rustic vine cu propriile sale specificații atunci când vine vorba de modul de îngrijire adecvat și soluțiile de curățat recomandate.
Mod de funcționare
La fel precum modelele clasice, aragazurile rustice pot să fie alimentate exclusiv pe gaz, exclusiv pe energie electrică, sau pot funcționa pe o combinație între cele două.
Plită
Plita are de obicei 4 arzătoare, dar sunt și modele cu 5 arzătoare, toate în dimensiuni diversificate pentru diverse tipuri de oale, cratițe și tigăi. Multe modele au incluse valve de siguranță ce permit oprirea automată a alimentării cu gaz în cazul detectării unei scurgeri de gaz. În cele mai multe cazuri, grătarul plitei este fabricat fie din metal, fie din fontă foarte rezistentă cu un grad de stabilitate înalt chiar și în cazul vaselor cu o greutate ridicată.
Cuptor
Cuptoarele aragazurilor rustice au alimentare fie pe gaz, fie electrică. Sunt foarte rezistente și oferă o preparare perfectă mâncării în funcție de programul selectat. Printre funcțiile și sistemele acestui tip de aragaz se numără:
• grill electric
• termostat
• timer analogic
• valva de siguranță
• ventilație turbo
• convecție aer fierbinte
În general, geamul dublu al cuptorul este de mici dimensiuni, ceea ce nu oferă de fiecare dată o bună vizibilitate a preparatelor. Cu toate aceste, majoritatea cuptoarelor care fac parte din construcția aragazurilor rustice sunt dotate cu iluminare interioară.
Ce alegem? Aragaz pentru bucătării rustice sau clasice?
Totul depinde în mare parte de preferințele personale, dar și de designul bucătăriei dumneavoastră. Funcțiile și sistemele diferă de la model la model, dar în mare parte sunt destul de asemănătoare.
Dacă doriți o bucătărie elegantă, cu mult mobilier care să ofere senzația de lux, atunci mergeți pe modelele rustice, dar dacă doriți un aragaz versatil, care să fuzioneze fie cu un design modern, fie cu unul minimalist, atunci alegeți dintre modelele clasice. Totuși, trebuie să țineți cont de faptul că modelele rustice vin de obicei cu un preț mai ridicat față de cele clasice.